Școala Primară EuroEd Este instituția educațională care adaugă valoare și inovație sistemului clasic de educație.
Școala Primară EuroEd Își propune o expunere intensivă în vederea învăţării limbilor străine, ore opţionale şi program after-school.
Școala Primară EuroEdCrează contexte pentru dezvoltarea potențialului fiecărui copil de a gândi, a simţi şi de a acţiona.
10 APRILIE 2023 - ANUNȚ CONCURS TITULARIZARE - ȘCOALA PRIMARA >
Finalul de an școlar celebrează în egală măsură excelența și progresul, în ordinea în care doriți.
Elevii noștri sunt deosebiți prin premii, dar și prin munca susținută a fiecărei zile de școală, când atenția, bucuria, motivația și apoi progresul contează.
Anul școlar 2021-2022 este finalizat de toți cei 172 școlari, iar prima generație de clase paralele pășește mândră spre școala gimnazială. Mult succes!
Mulțumiri colectivului de cadre didactice și părinților pentru echipa frumoasă pe care au format-o în jurul elevilor noștri! O vacanță minunată tuturor, cu activități dorite și vise împlinite!
________________________________________________________________
Ne distrăm cutreierând munții, ne dezvoltăm mintea și sufletul împreună cu prietenii și colegii.
Serbarea elevilor Școlii Primare EuroEd a avut loc ieri la Teatrul Luceafărul. Mulțumim părinților, bunicilor invitați și tuturor celor prezenți care ai venit sa sărbătorim împreună finalul de an școlar.
Astăzi, în cadrul festivității de premiere, am sărbătorit progresul elevilor Școlii Primare. Felicitări, dragi elevi!
Premianții concursului județean " Lectura-cuvânt și imagine", concurs care stârnește copiilor interesul pentru lectură: Amazilitei Medeea - premiul al II-lea (prof. Danaila Loredana) Vasilache Adelina- premiul al III-lea (prof. Barbieru Roxana)
Premianții concursului județean "PRÂSLEA CEL ISTEȚ", Limba și literatura română: Ioana Harhas - premiul al II-lea Medeea Amaziliței - premiul al II-lea Concursul Județean "PRÂSLEA CEL ISTEȚ", matematică Luca Timmerman - premiul al III-lea, (prof. Danaila Loredana)
Premianții Concursului Județean "Cheia Succesului" susținut la probele de limba și literatura română și matematică Tudor Apescăriței - premiul I Tudor Butnaru- premiul I Mălina Chiriac -premiul I Luca Fetcu - premiul I Andi Bătrânu-Sasu - premiul al II-lea (Prof. Danaila Loredana)
Elevii claselor I și ai clasei pregătitoare i-au invitat pe părinți pentru o reprezentație artistică plină de talent, umor și dezinvoltură. Suntem mândri de ei! 7 Iunie
Școala Primară EuroEd fost pe podium la premierea concursului interjudețean Junior English, ediția a VIII-a cu elevii clasei a IV-a (Delia Diaconu, Anamaria Pâslaru și Alexandru Caraiman) îndrumați de prof. Carmen Antoniță.
Zambete si ghidusii Toate-s pentru voi, copii! Euroiedutii au sarbatorit astazi ziua lor la un picnic fara iarba si cu soare-n suflete. La multi tuturor copiilor!
Locul I pentru elevele clasei a III-a, Școala Primară EuroEd la Concursul Județean ‘Iași Dance Fest’, ediția a IV-a, îndrumate de prof. Paraschiv Cosmina.
Matematică aplicată cu elevii clasei a IV-a de la EuroEd împreună cu Prof. Viorica Simion. Am măsurat perimetrul și suprafața grădinii de flori, am planificat aranjamentul florilor și arbuștilor măsurând distanța dintre ele, am calculat bugetul necesar și ne-am apucat de treabă
Elevele claselor întâi de la EuroEd au obținut locul I la Concursul internațional de dans "Star Dance" ediția a IX-a din acest weekend. Maria Gârleanu, Maria Chiosa, Maya Apescăriței, Ema Botezatu, Sara Frunză, Andreea Talpiz și Andrada Munteanu sunt îndrumate de prof. Ligia Cosoi și Paraschiv Cosmina.
La EuroEd, elevii au întâmpinat venirea primăverii și apropierea sărbătorilor făcând cu mânuțele lor o lumânare din ceară naturală. Și pentru că prin joc și prin experiențe reale se învață cel mai ușor, lumânările au fost un bun pretext pentru a afla mai multe despre importanța albinelor, despre produsele stupului și munca apicultorilor. Am privit, am mirosit, am gustat, am ascultat și am plecat în vacanță încărcați de energie.
Astăzi, in cadru festiv, alături de reprezentant al Ambasadei Republicii Populare Chineze, directori ai Institutului Confucius București, elevi, profesori și părinți am lansat Clasa Confucius EuroEd. Am încununat o zi plină de activități cu tradiționala Gala Chinezească
Ziua Internațională a Apei a fost sărbătorită de toți elevii EuroEd prin multe activități care au avut drept scop principal sensibilizarea copiilor asupra resurselor de apă limitate ale planetei și asupra oamenilor din alte țări care suferă de lipsă acută de apă. Elevii din Comisia Ecologică a clasei a V-a au organizat un concurs de cărat apă pentru colegii lor din școala primară într-un efort de a le exemplifica, la scară restrânsă, drumul zilnic străbătut de alți copii pentru a face rost de apă. Astăzi, am vorbit despre răspândirea inegală a apei pe glob, despre impactul negativ al lipsei de apă sau a consumului de apă murdară și despre modalități de a conserva rezervele existente de apă. Ne-am gândit la cei mai puțin norocoși ca noi și am promis acțiuni mici, care ne sunt la îndemână pentru a economisi apa.
Ziua Internațională a Poeziei a fost sărbătorită de toți elevii Școlii EuroEd. Am discutat despre importanța poeziei, despre diferite tipuri de poezii și am încercat și noi să compunem.
În urma concursului de pictură cu tema “România Centenară” organizat de Școala Gimnazială Spectrum, elevii noștri (Gabriel Zaharia, cls. a III-a, și Delia Diaconu, cls. a IV-a) au obținut rezultate frumoase. Felicitări, copii!
Elevii claselor primare ai școlii noastre au fost premiați pentru rezultatele obținute la etapa a doua a concursului de matematică Florica T. Câmpan.
Suntem mândri de elevii noștri de clasa a III-a: Ioana Harhas, Andi Sasu-Bătrânu, Călin Paraschiv și Luca Timmerman, și Luca Atasiei, elev al clasei a IV-a pentru performanța de a se califica la etapa județeană a concursului de matematică Florica T. Câmpan. Menționăm că Andi a luat mențiune, iar Luca a primit premiu special la această etapă. Îndrumați de prof. Danaila Loredana și prof. Viorica Simion, elevii noștri au abordat această provocare cu responsabilitate și concentrare maximă. Bravo, copii!
Școala EuroEd apare în media chinezească!
Articolul de mai jos laudă Școala EuroEd pentru găzduirea activităților în întâmpinarea Anului Nou Chinezesc.
În articol se menționează interesul elevilor pentru scrierea caracterelor chinezești, curiozitatea lor și a părinților pentru obiceiurile ce însoțesc Anul Nou și activitățile de preparare a mâncărurilor tradiționale împreună cu părinții, elevii și profesorii. Școala, se precizează în articol, va continua să susțină predarea limbii chineze și să organizeze activități culturale astfel încât mai mulți studenți sa înțeleagă pe deplin China și cultura chinezească.
Puteți accesa articolul aici. În presa ieșeană aici.
Finalul de semestru ne-a prins cu multe activități interesante. Elevii clasei a II-a, împreună cu părinții lor, au sărbătorit anul nou chinezesc învățând să facă yuán xiāo. Ceilalți elevi au învățat caligrafie chinezească.
Astăzi, de ziua internațională a cititului împreună, am ‚devorat’ împreună cărți în gând și cu voce tare.
Elevii clasei a III-a au fost oaspeții Mitropoliei în ultima zi de școală a anului. Au fost însoțiți de părinții lor și au cântat frumoasele și tradiționalele colinde de Crăciun.
Suntem recunoscători pentru ceea ce avem. Dăruim cu mare drag celor care au mai puțin ca noi. Elevii claselor a II-a, a III-a, și a IV-a au oferit alimente neperisabile (zahăr, făină, paste, orez, ulei, fasole etc) celor nevoiași, în prag de sărbători.
Sărbătorim reușitele elevilor noștri
Călin Paraschiv – elev în clasa a III-a a câștigat împreună cu echipa FC Politehnica 2009 turneul regional de fotbal, fiind în primele 8 echipe din țară care vor concura în turneul național de pe 17-18 Decembrie. Bravo, Călin!
Medeea Amaziliței – a câștigat premii la Concursul Internațional de Dans ’Lebăda de Cristal’ de la Sinaia. Menționăm locul I cu Dansul Tarantella, locul I la balet clasic ‚Blue Walz’, locul III cu solo clasic, locul II cu dans clasic solo – Fary Doll Variation. Medeea face balet de trei ani în afara școlii și în urma acestui concurs a câștigat o bursă de o săptămână în Italia pentru balet clasic.
Continuăm poveștile noastre de succes cu Adelina Gavrilescu elevă în clasa a II-a care a participat și ea la Concursul Internațional ’Lebăda de Cristal’ de la Sinaia, unde a câștigat locul I la balet clasic împreună cu echipa cu dansul ’Waltz of the Snowflakes’. Adelina a câștigat și ea o cursă de o săptămână în Italia la vară să practice baletul clasic.
Adelina este și ea dedicată baletului pe care îl practică după orele de curs.
Se spune că în noaptea de 5 Decembrie, Moș Nicolae aduce dulciuri copiilor cuminți și un băț copiilor obraznici. Elevii noștri au venit dis-de-dimineață cu ciuboțelele lustruite, au împodobit bradul și au fost răsplătiți din plin. Ne-am adus însă aminte și de copiii nevoiași care sunt în situații mai nefericite decât noi, și am oferit din daruri copiilor de la Asociația Salvați Copiii, Iași.
Am îmbrăcat portul național, am cântat și am dansat Hora Unirii, am făcut prezentări de proiecte și ne-am simțit mândri că suntem români.
Sărbătorim împlinirea a 5 ani de activitate a Institutului Confucius în România. EuroEd a fost partener de încredere al acestei instituții, predând limba chineză, promovând cultura și tradiția chinezească în Iași. Suntem mândri de această colaborare și dorim Institutului mulți ani cu succese.
Cei mai tineri dintre elevii EuroEd au participat astăzi la activități sportive organizate de Federația Română de Fotbal, Primăria Iași și Inspectoratul Județean Iași care au drept scop promovarea fotbalului și a educației fizice în școlile ieșene.
Acest proiect dorește ca prin fotbal să promoveze importanța lucrului în echipă, a unui mod de viață sănătos și a valorilor de lider. Cei mici au jucat fotbal, au participat la numeroase ateliere de lucru și s-au distrat de minune.
În timpul acestei săptămâni elevii experimentează procesul de învățare în afara sălilor de curs. Amintim parte din activitățile noastre:
- Atelier de gătit
- Cățărări
- Muzeul de Istorie Cucuteni
- Centrul de Meteorologie Regional Moldova
- Studio de dans
- Fabrica de echipamente pentru automobile
- Cabinet stomatologic
- Bojdeuca lui Ion Creangă
Studiile arată că în România o persoană aruncă în medie 250kg de resturi alimentare pe an; mult peste media europeană de 175kg. Peste 90% din această cantitate sfârșește direct la gropile de gunoi fără posibilitatea de a fi reciclată. În același timp, în jur de 25% din populația României are dificultăți în a-și procura hrana zilnică. La orele de eco-crafting, elevii noștri au învățat despre cum să economisească mâncare, ce să facă cu resturile alimentare astfel încât să reducă pierderile și ce modalități de acțiune civică putem avea astfel încât să fim responsabili atât individual și colectiv de reducerea deșeurilor alimentare.
Membri fondatori EuroEd sunt în China pentru a explora parteneriate cu instituții de prestigiu. Până acum, s-au asigurat colaborări importante, care fac din Școala EuroEd singura instituție din România care diseminează în mod organizat și sistematic limba și cultura chineză. Delegația noastră a vizitat școli asociate Universității de Științe Politice din China care au peste 2000 de elevi care îmbină în mod armonios tradiția cu tehnologia de ultimă oră la orele de curs.
Ziua Internațională a Educației a fost sărbătorită prin diverse activități la EuroEd. Elevii au învățat despre diverse sisteme de educație din întreaga lume. Prof. Ming Wang a vorbit elevilor despre ritualurile școlare din China, despre deosebirile în educație din mediul rural și mediul urban chinezesc și despre concurența acerbă pentru educația universitară. Astfel, elevii au învățat diverse metode de relaxare a ochilor predate elevilor din China la începutul zilei de școală, au învățat despre orarul tipic al școlarilor chinezi și despre examinările pe care trebuie să le parcurgă un elev pentru a ajunge la universitate.
Am continuat ziua învățând despre oameni gata să-și sacrifice viața pentru dreptul la educație al fiecărui copil. Asfel, am învățat despre Malala, fetița din Pakistan, regiunea văii Swat, care la 12 ani a fost împușcată de Talibani pentru activitatea ei și a tatălui ei de a promova dreptul la educație al fetelor. Am citit extrase din cartea ei autobiografică și i-am ascultat discursul pe care l-a rostit la decernarea premiului Nobel în 2014.
Ziua Limbilor Europene a fost sărbătorită de toți elevii Școlii Primare și a Școlii Gimnaziale EuroEd. Astăzi am aflat că această zi a fost declarată în 2001 de Consiliul European pentru a sărbători diversitatea lingvistică a Europei, că există în jur de 200 de limbi diferite in Europa și că în Londra se vorbesc mai mult de 250 de limbi diferite.
Elevii s-au antrenat într-o dezbatere interesantă pe tematica importanței limbilor străine. Elevii au învățat fraze comune în multe limbi europene (slovacă, germană, olandeză, suedeză, cehă, poloneză, spaniolă, portugheză, greacă, albaneză etc), și au conversat cu profesorii, părinții și cu personalul școlii în aceste limbi.
Elevii clasei a II-a și a III-a au participat la atelierele interactive intitulate Corpul Uman. Au învățat despre organele interne, despre scheletul uman, mușchi și sistemele care stau la baza funcționării corpului nostru. Au făcut o călătorie virtuală în creierul uman și au văzut cum se formează emoțiile și simțurile.
Aceste acțiuni vin în sprijinul curriculum-ului de Științe ale Naturii din clasa a III-a.
Iubirea de părinte este necondiționată, restul se învață! Școala Primară EuroEd din Iași lansează Școala Părinților, Vineri, 14 noiembrie 2014.
Elevii Şcolii Primare „EUROED” au sărbătorit, alături de personaje fascinante, HALLOWEEN-ul. Cu acest prilej, prin intermediul jocurilor și distracției, au cunoscut obiceiuri și tradiții ale altor civilizații.
Spectacolul s-a desfășurat sub forma unor jocuri de tip indoor, și anume: "Caută și ce găsești e al tău". Elevii au dansat pe diferite stiluri muzicale, dar au participat și la karaoke.
Școala Primară EUROED a fost desemnată în anul 2014 ” Şcoală Europeană” pentru programele europene din domeniul educației și formării profesionale și pentru calitatea și impactul activităților derulate.